DESPRE ELIA...

Despre „ELIA” Compania „ELIA” acordă servicii de transport şi expediere de mărfuri din anul 1992 şi este fondată în conformitate cu Legea RM „ cu privire la antreprenoriat şi intreprinderi” din 03/01/1992. Compania a fost fondată pe o perioadă nedeterminată. Compania presteză servicii de transport şi tranzit de mărfuri pe calea ferată pe teritoriul RM şi peste hotarele ei. „ELIA” activează pe piaţa RM deja de 17 ani şi pe parcursul acestei perioade s-a recomandat ca un partener de încredere în interesul consumatorilor şi partenerilor de afaceri, atît rezidenţi cît şi nerezidenţi. Compania tot timpul îşi onorează obligaţiunile faţă de consumatori. Ca dovadă a acestui fapt servesc cît clienţii permanenţi atît şi constanta creştere pe tot parcursul activităţii întreprinderii. Demn de atenţionat, că în comparaţie cu alte companii de transport „ELIA” se deosebeşte cu o politică de preţuri acceptabilă şi îndeplinirea cerinţelor individuale ale clientului. Planul financiar al companiei noastre prevede creşterea activităţii de bază în domeniul de transport pe teritoriul Republicii Moldova precum şi în afara ţării. Compania noastră nu numai că tinde spre păstrarea tendinţei de creştere a transportării şi expedierei mărfurilor dar si spre consolidarea relaţiilor de afaceri cu clienţii permanenţi şi atragerea altor noi.
 

Servicii

Transportul Maritim

Transportul Auto

Transportul Feroviar

Transportul Avia